BUCKINGHAM PALACE

London

Palatul Buckingham este resedinta oficiala din Londra si locul principal de lucru al monarhului britanic. Situat in cartierul Westminster, Palatul este o cladire desemnata ocaziilor de stat si ospitalitatii regale. Acesta a fost un punct central pentru poporul britanic in momente de bucurie si mandrie nationala.
Initial, cunoscuta sub numele de Casa Buckingham, cladirea care formeaza nucleul Palatului de astazi a fost o casa mare, construita pentru Ducele de Buckingham, in 1705 pe un teren care s-a aflat in proprietate privata de cel putin 150 de ani. Acesta a fost ulterior achizitionata de George al-III-lea, in 1761 ca o resedinta privata pentru Regina Charlotte, cunoscuta sub numele de "Casa Reginei".
In timpul secolului al-XIX-lea aceasta a fost extinsa, in principal de arhitectii John Nash si Edward Blore, formand trei aripi in jurul unei curti centrale. Palatul Buckingham a devenit in cele din urma Palatul Regal oficial al monarhului britanic dupa ascensiunea reginei Victoria in 1837.
Ultimele completari structurale majore au fost facute in secolul al-XIX-lea si inceputul secolului XX, inclusiv fatada de Est, care cuprinde bine cunoscutul balconul in care familia regala in mod traditional se aduna pentru a saluta multimea de afara.

Designul intrerior original de la inceputul secolului al-XIX-lea, ale carui elemente componente au ramas intacte, a inclus utilizarea pe scara larga a unei vii palete coloristice ce cuprinde lapis albastru si roz, dupa indrumarile lui Sir Charles Long. Regele Edward al-VII-lea a supravegheat personal redecorarea partiala intr-o paleta coloristica Belle-Epoque cu accente si nuante de aur.
Buckingham Palace Garden este cea mai mare gradina privata din Londra.
Camerele destinate vizitelor de stat sunt deschise pentru public in fiecare an, in lunile august si septembrie, ca parte a programului de vizitare a Palatului.

Casa care formeaza nucleul arhitectural al prezentului Palat a fost construita pentru Ducele de Buckingham si Normanby in 1703 dupa proiectul lui William Winde. Conceptul ales a fost unul care cuprindea un nucleu central, alcatuit pe trei nivele, flancat lateral de doua aripi cu functii de serviciu.
Casa Buckingham a fost in cele din urma vanduta de catre descendentul lui Buckingham - Sir Charles Sheffield, in 1761 catre George al-III-lea pentru suma de 21.000 de lire (reprezentand 2,740,000 de lire la valoarea din prezent-2014).
Ca si bunicul sau, George al-II-lea, George al-III-lea a refuzat sa-si vanda partea lui din Gradina Mulberry, astfel incat Sheffield se gasea in imposibilitatea de a achizitiona structura completa a sitului. Cand Sheffield a vandut Buckingham House, aceasta a ajuns in proprietatea familiei regale.

Constructia a fost initial conceputa ca o resedinta privata, in special pentru Regina Charlotte si era cunoscuta sub titulatura de “Casa Reginei”, 14 din cei 15 copii ai acesteia au fost nascuti acolo. Palatul St. James reprezenta resedinta regala oficiala si ceremoniala.
Remodelarea structurii a inceput in 1762. Dupa ascensiunea sa la tron in 1820, George al-IV-lea a continuat renovarea planuind o casa mica, linistita. In timpul desfasurarii lucrarilor, in 1826, regele a decis sa modifice casa intr-un palat, cu ajutorul arhitectului John Nash. Unele decoratiuni au fost transferate de la Carlton House, iar altele au fost aduse din Franta, dupa Revolutia Franceza. Fatada exterioara a fost proiectata cu influente de stil neo-clasic francez, preferat de George al-IV-lea. Costurile de renovare au crescut dramatic si incepand cu 1829, extravaganta proiectelor lui Nash a dus la eliminarea lui ca arhitect. La moartea lui George al-IV-lea, in 1830, fratele sau mai mic William al-IV-lea l-a angajat pe Edward Blore pentru a termina lucrarile. La un moment dat, William a cochetat cu gandul de a transforma Palatul in sediu pentru Noua Casa a Parlametului, dupa distrugerea sediului acestuia in incendiul din 1834.

Palatul Buckingham a devenit resedinta regala principala in cele din urma, in anul 1837, odata cu ascensiunea Reginei Victoria la tron, fiind primul monarh care a locuit acolo, deoarece predecesorul sau William al-IV-lea, a murit inainte de finalizarea lucrarilor. In timp ce camerele de protocol erau de un auriu opulent si pline de culoare, zonele functionale ale noului Palat erau mai somptuoase. De exemplu, a fost consemnat ca, cosurile sobelor fumegau atat de abundent incat focurile trebuiau sa fie stinse, si, prin urmare, curtenii tremurau de frig.
Ventilatia era atat de proasta incat in interior mirosea puternic, iar atunci cand a fost luata decizia sa se instaleze lampi de gaz, a existat o ingrijorare serioasa cu privire la acumularea de gaz la etajele inferioare. Se spunea, deasemenea, ca personalul care deservea resedinta era foarte destins si lenes si ca Palatul era murdar. Dupa casatoria Reginei in 1840, sotul acesteia, Printul Albert, s-a ocupat personal cu reorganizarea departamentelor si a personalului gospodariei, precum si de defectele de proiectare ale Palatului. Problemele au fost toate rectificate la finalul anului 1840. Cu toate acestea, constructorii urmeaza sa se reintoarca pana la sfarsitul deceniului.
Incepand cu anul 1847, cuplul regal considera Palatul ca fiind prea mic pentru viata la curte si pentru familia lor in crestere, si, prin urmare, se incep lucrarile la o noua aripa a Palatului, proiectata de Edward Blore, dar construita de Thomas Cubitt, care inchide patrulaterul central. Fatada de Est cu vedere la Esplanada Mall reprezinta astazi "imaginea recognoscibila" a Palatului Buckingham, cea care inglobeaza balconul de la care familia regala saluta multimile la ocazii speciale. Aripa Salii de Bal si o suita de camere de protocol au fost construite in aceeasi perioada, fiind proiectate de catre protejatul lui Nash, Sir James Pennethorne.
Inainte de moartea Printului Albert, Palatul era locul unde frecvent aveau loc reprezentatii artistice, fiind scena de divertisment muzical acolo unde unii dintre cei mai mari muzicieni contemporani aveau sa performeze. Compozitorul Felix Mendelssohn este consemnat pentru a fi interpretat pe scena curtii regale in trei ocazii distincte. Johann Strauss al-II-lea si orchestra sa au cantat la Palatul Regal atunci cand se aflau in Anglia. Aria lui Strauss " Alice Polka " a fost interpretata pentru prima data la Palat, in 1849, in onoarea fiicei reginei - Printesa Alice.

Ramasa vaduva in 1861, Regina indurerata s-a retras din viata publica si a parasit Palatul Buckingham pentru a trai la Castelul Windsor, Castelul Balmoral si Casa Osborne. Timp de multi ani Palatul a fost rar folosit si chiar neglijat. In 1864 s-a pus problema inchirierii sau vanzarii Palatului, in absenta frecventarii si utilizarii acestuia. In cele din urma, opinia publica a fortat-o pe Regina sa se intoarca la Londra, cu toate ca aceasta ar fi preferat sa locuiasca in alta parte. Curtea Regala isi exercita functiile in mod frecvent de la Palatul Windsor mai degraba decat la Buckingham, prezidata de catre Regina invesmantata frecvent in doliu, in timp ce Palatul Buckingham ramane inchis in cea mai mare parte a anului.

Ascensiunea regelui Edward al-VII-lea la tron, in 1901, a adus un nou suflu de viata Palatului. Noul rege si sotia sa, Regina Alexandra au fost mereu in centrul inaltei societati londoneze, prietenii acestora fiind considerati a fi cele mai eminente si la moda personaje ale epocii. Palatul Buckingham cu Sala de bal, Intrarea principala, Sala de marmura, Vestibulul principal precum si alte galerii au fost redecorate opulent in stilul Belle-Epoque. Multe voci si-au exprimat dezaprobarea privind decizia Regelui Edward de a supraincarca stilistic si coloristic incaperile palalatului, decizie care contravine proiectului original realizat de Nash.

Ultima interventie majora asupra constructiei au avut loc in timpul domniei regelui George al-V-lea , atunci cand, in 1913, Sir Aston Webb a reproiectat fatada de Est pentru a aminti de opera lui Giacomo Leoni din Cheshire, Lyme Park. Aceasta noua fatada a fost conceput pentru a functiona ca fundal pentru monumentul dedicat Reginei Victoria, amplasat in fata portilor principale. George al-V-lea avand o personalitate mai sobra decat tatal sau, a pus accent mai mult pe indatoririle oficiale, decat pe divertismentul Casei regale.

O carte publicata in 1999 de catre Departamentul Regal al colectiilor a consemnat ca Palatul cuprindea 19 camere de protocol, 52 de dormitoare principale, 188 de camere de personal, 92 de birouri si 78 de bai. Aceasta este de fapt mic in comparatie cu palatele imperiale precum cel din din Saint Petersburg, Palatul Papal din Roma, Palatul Regal din Madrid, si foarte mic in comparatie cu Orasul Interzis.

In perioada Primului Razboi Mondial, Palatul, pe atunci resedinta Regelui George al-V-lea si a Reginei Maria, a scapat nevatamat. Obiectele de valoare din Palat au fost adapostite temporar la Castelul Windsor, insa familia regala a tinut sa ramana in Palat. Regele a impus rationalizarea la Palat, decizie primita cu surprindere de catre oaspetii regali.

Palatul a avut de suferit substantial pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fiind bombardat nu mai putin de sapte ori, dintre care, cea mai grava si frecvent mediatizata fiind distrugerea capelei regale in 1940. Acest eveniment a fost difuzat in cinematografele din toata Marea Britanie pentru a arata suferinta comuna, atat a celor bogati cat si a celor saraci. O bomba a cazut in curtea interioara, in timp ce regele George al-VI-lea si Regina Elisabeta se aflau in Palat. Mai multe ferestre au explodat in timp ce Capela a fost complet distrusa.
Reportajele de razboi ale perioadei respective erau cenzurate, cu toate acestea, Regele si Regina au fost filmati in timp ce inspectau pagubele produse de bombe, cu scopul de a sublinia indiferenta fata de distrugerile produse printr-o atitudine zambitoare si serena, de retinere si modestie.
In acele momente Regina a declarat: " Ma bucur ca am fost bombardati. Acum pot vedea East End direct.", afirmatie care a ramas celebra in memoria britanicilor, familia regala fiind privita ca impartasind greutatile supusilor lor.

La data de 15 septembrie 1940, cunoscuta sub numele de "Battle of Britain Day", un pilot al Fortelelor Aeriene Regale Britanice (RAF), Ray Holmes din escadrila 504, a interceptat prin coliziune un bombardier german despre care credea ca urmeaza sa bombardeze Palatul. Holmes, ramas fara munitie a decis imediat sa intre in coliziune cu avionul german pentru a-l opri. Holmes s-a salvat parasutandu-se, in timp ce ambele avioane s-au prabusit. In timpul picajului, bombardierul german Dornier DO 17, a descarcat accidental cargo-ul explozibil, una din bombele sale lovind Palatul, prabusindu-se la scurt timp in vecinatatea statiei de metrou Victoria. Ani mai tarziu, motorul bombardierului a fost expus la Muzeul Imperial de Razboi din Londra. Pilotul britanic, Ray Holmes, a devenit dupa razboi mesager al casei regale, si a murit la varsta de 90 de ani, in 2005.

La data de 8 mai 1945, cunoscuta ca “Victory Europe Day”, Palatul a fost centrul sarbatoririi britanice alaturi de Rege, Regina, Principesa Elisabeta (viitoarea regina) si Principesa Margareta, care salutau din balconul regal multimea adunata. La acel moment, Palatul inca mai avea ferestrele obturate cu negru ca urmare a camuflajului impotriva bombardamentelor.

Dupa razboi, Palatul a fost restaurat la adevarata sa valoare de catre John Mowlem & Co.

noiembrie 2013

IN CURAND