Ing. Mircea Dorobantu

Pasiunea pentru modelismul feroviar

   Sunt in fata unei foi albe, poate ca un zid, pentru a incerca sa o astern cu gandurile mele. E tarziu, cei mai multi sunt in lumea viselor, iar eu privesc la o cana mare de cafea neagra. Pe fotoliu, pisica a uitat sa mai toarca, asa ca si ea este departe. A scrie in fata unui ecran alb de ordinator, e ca si cum ai avea in fata o masina cu faza lunga in ochi. Unii se sperie, poate, altii vorbesc.

   A scrie despre modelism e ca si cum ai incerca sa comprimi istoria oamenilor intr-o carte. Modelismul este in primul rand un univers. Un univers frumos ce functioneaza dupa alte reguli, dar totusi reguli. Chiar daca in unele profesii regula este absenta regulei, modelismul as putea considera ca este la fel de vechi ca istoria civilizatiei umane. Pai de ce? Poate ar spune unii. Modelismul, dupa parerea mea, vine de la a modela. Adica a crea ceva dupa un anumit model. Picturile rupestre ale oamenilor primitive erau reproducerea unor modele? Uneltele din antichitate erau niste modele? Dar sa ne mai apropiem. O pictura este un model? Ce ati spune despre o sculptura?  Daca lucrarea ce a rezultat in urma crearii unui model real sau imaginar este la o dimensiune mai mica decat realitatea, atunci cred ca putem sa povestim despre un model la o anumita scara. O statueta de pe birou sau bustul unui personaj celebru de pe pianul din sufrageria bunicii sunt cu siguranta mai mici decat ceea ce este in realitate. Mai bine sau mai putin bine realizate, ele ne duc cu gandul la ceea ce a vrut sa ne transmita autorul lor. Privind la ele cu atentie, parca ne incearca anumite ganduri, sentimente. Acestea sunt mai puternice sau mai vagi dupa expresivitatea lucrarii respective sau dupa exactitatea cu care au fost faurite. Desi poate uneori recunoastem numai in sinea noastra, toate aceste lucrari ne-au placut candva sau inca ne plac pentru ca, in cel mai banal caz, ne reamintesc de acea stare pe care am trait-o candva. Daca a fost numai in imaginatia noastra, acel obiect este partea fizica, materiala a acelui vis ce tinem sa nu-l uitam. Poate, ar spune unii, ca ne place pentru ca idea noastra a avut-o si altcineva ce a avut si puterea de a o realiza fizic. Cum s-a intamplat acest lucru? De cele mai multe ori nu stim. Dar tocmai aceasta curiozitate de a afla ne atrage.

Pasiunea oamenilor pentru aceste lucruri reproduse mai mici decat realitatea nu cred ca are varsta. Poate ca are radacini in copilarie. Asa cum copilul primeste un cal de plus la care tine foarte mult si il strange la piept simtind ca a atins calul din ograda de la tara, tot asa, dar la un alt nivel, si in subconstientul nostru ne plac anumite lucruri din realitate foarte mult si tinem sa ne intalnim mai des cu ele. Poate vrem sa le savuram in liniste sau sa le comentam cu prietenii, reproducerile unor lucruri reale ne starnesc interesul.

   Daca e sa trecem in perioada de dupa evul mediu, in acea vreme poate nu erau multe lucruri care sa-i fascineze cu adevarat pe oameni. Insa, cu siguranta multi au vazut corabii cu panze. Unii s-au mirat, insa, cu siguranta, cei mai multi si-ar fi dorit sa aiba acasa o macheta ale acestor corabii. Au inceput sa apara si cei ce realizau aceste obiecte miniaturale. Unii mai bine, altii mai stangaci. Desigur, cei ce dispuneau de sume mai consistente puteau sa aleaga ce era mai frumos si mai bine realizat.

Tot asa au aparut si automobilele, apoi avioanele. Dintotdeauna reproducerile in miniatura a acestora au fost un punct de atractie. Astfel au aparut si colectionarii.

   Daca este sa vorbim despre trenuri, miniaturile reprezentand trenuri au aparut practic odata cu acestea. Daca luam ca exemplu Germania, odata cu aparitia primei locomotive reale, pe linia de la Nurnberg la Furth s-a solicitat si construirea la o scara mai mica a unei locomotive identice cu cea reala. La acea vreme, o firma care facea machete de jucarie pentru fetite (masini de gatit, masute, etc, ) a realizat si primul model al acelei locomotive. Nu stim daca patronul firmei a intuit de atunci ce a realizat cu adevarat dar, intamplator sau nu, acea firma fabrica si azi machete de locomotive si vagoane miniaturale.

Vazand interesul tot mai mare pentru machete feroviare de acest fel, au inceput tot mai multe firme sa realizeze acest gen de produse. Succesul a fost enorm. Paradoxal sau nu, daca a existat de pilda o locomotiva deosebita unicat, atunci au existat si exista cu siguranta cateva mii de copii la scara ale acesteia. Se intrevedea deja ca aceasta cale va fi un succes si, incet incet, s-a dezvoltat o industrie intreaga in acest domeniu. Exista si azi firme specializate in constructia de locomotive si vagoane, firme care fabrica cladiri cu diferite destinatii la aceeasi scara cu trenurile, firme specializate in elemente de peisaj, firme specializate in instalatii feroviare si automatizari pentru acestea si tot asa lista poate continua inca mult. Odata cu oferta tot mai mare de machete si elemente pentru acestea, au crescut  si pretentiile cumparatorilor. Acest lucru a dus la fabricarea unor vehicule sau accesorii pentru acestea tot mai bine realizate, cu un grad de detaliere tot mai mare. Pentru a putea departaja aceste vehicule, dar si pentru a face compatibile vehiculele intre ele, firmele au inceput sa treaca la standardizarea unor scari. Adica s-au stabilit cateva scari de executie a machetelor ce trebuiau respectate de toti constructorii pentru ca produsul lor sa nu fie exclus din categoria modelelor serioase si sa fie considerat o jucarie. La inceput s-a pornit de la destinatia trenurilor miniaturale. Unii cumparatori doreau sa isi instaleze trenurile in gradina. Altii nu dispuneau de o gradina si doreau sa isi faca o macheta mai mica in dormitor pe care sa isi poata rula trenurile cateva zeci de minute dupa amiaza, dupa o zi mai grea de serviciu. Unii, parinti la randul lor, doreau sa isi instruiasca copiii despre ceea ce inseamna un tren. Alti cumparatori dispuneau de un spatiu foarte redus si nu aveau loc de o macheta acasa. Si pentru acestia s-a gasit o solutie: s-au fabricat vehicule functionale de dimensiunea unui deget ce puteau rula pe o mica si cocheta macheta amenajata in numai o …valiza. Dupa sosirea orei de stingere, valiza era stransa imediat si pusa pe dulap pana la o noua ocazie. Unii bunici, feroviari sau nu, erau si ei cuceriti de micile trenuri care, de ce sa nu recunoastem, semanau tot mai bine cu realitatea. Avand mai mult timp pentru nepoti, de multe ori depanau povesti din viata lor legate de trenuri. Daca au incununat o cariera feroviara, cei mai tineri erau fascinati de istorisirile de multe ori captivante ale batranilor ce ne faceau sa ne tinem de multe ori respiratia mai mult ca intr-un film de groaza. Nu au lipsit povestile din vremea razboiului sau din vremea comunista ce azi, pentru unii, par ireale. Daca ar fi sa recunoastem, fie si numai in sinea noastra, trenul a fost pentru foarte multi dintre noi o parte din viata noastra. Unii mergeau la scoala cu trenul, altii faceau naveta la serviciu cu trenul altii locuiau pe langa o linie, unii plecau in vacanta cu trenul si altii stateau, poate zilnic, la o bariera. Cum se facea "intrarea" trenuletului miniatural in viata noastra? Pai, pentru cei mai multi povestea primei zile incepe la fel... Parca am vorbi de prima zi de scoala... Era iarna, era frig afara, in zapada nu prea ne lasau parintii sa ne jucam, afara era frig si se intuneca repede. Ne mai gandeam noi la cele cateva randuri scrise lui Mos Craciun, dar nu stiam daca o sa vina. Apoi, in jurul bradului, seara, cu totii desfaceam cadourile. In acel moment aparea si cutia misterioasa, foarte lata si plata care la dezvelire ne arata un set de trenulet cu o mica locomotiva cu abur si doua vagoane si un cerc de sine. Cercul acela de sine, mereu fascinant, l-am pastrat undeva acolo, in abisurile noastre, unde nu se umbla zilnic. Unii dintre noi si azi, desi au trecut decenii de atunci, ne trezim ca la firma, de Craciun, in jurul bradului montam aceeasi linie ce ne-a placut dintotdeauna. Stam in genunchi pe mocheta multinationalei (poate), ne atarna cravata, uitam unde suntem si de ce. Seara, in drum spre casa, la volan stam la un semafor semiacoperit de zapada. E rosu. Abia atunci ne gandim, privind in gol si stand cu un cot pe marginea ferestrei de la usa masinii : "oare ce or fi zis colegii de noi ?" Mmmm!

   Inainte de momentul 1989, trenuri miniaturale la scara au existat destul de putin la noi. Din cate stiu eu, in Bucuresti se mai gaseau cate ceva in anii “70, numai modele fabricate in fosta RDG.  In rest, a existat o fabrica de jucarii in Romania care a facut doua tipuri de seturi de trenulet la scara 1:87. Din pacate, acestea erau foarte aproximativ realizate si calitatea era mult sub cele din RDG, asa ca au existat si … atat. Dar, dupa 1981-82, nu s-au mai importat trenulete si singurele trenuri de vanzare erau mereu aceleasi si apareau numai inainte de sarbatori la doar trei sau patru magazine din capitala. Trist pentru cei mai multi dintre noi, mai ales ca acestea erau reproduceri ale unor vehicule din RDG, pe care, aproape toti dintre noi nu le vazusem niciodata. Le stiam numai din pozele revistelor de specialitate si acestea patrunzand extrem de greu la nivelul omului de rand. Abonamentele se faceau extrem de greu, asa ca mergeam aproape in fiecare weekend cu speranta pe la targurile de vechituri. Calatoream pe scara tramvaiului si uneori chiar pe tampon, dar nu lipseam. De cele mai multe ori ne intorceam acasa asa cum am venit, dar au fost si cazuri in care mai "prindeam" cate o revista mai veche sau vreun vehicul. Era o adevarata sarbatoare, desi unele erau intr-o stare precara. Gaseam printre veioze, brelocuri, pixuri vechi si robineti ruginiti expuse pe un ziar si cate un vagon sau o locomotiva. Nici bani nu prea aveam, asa ca adunam pe ascuns toti banii de mancare dati de parinti pentru a avea "fonduri" in caz ca aparea ceva. Ne uitam plini de admiratie la cate un coleg de scoala care a avut "privilegiul" de a-i fi adus un parinte din alta tara cate ceva ce pentru noi era ceva aproape irealizabil.

   Oricat de greu ar fi fost, dorinta de a aduce trenurile acasa, era foarte mare. Le vedeam in realitate, dar nu puteam sta tot timpul acolo, langa ele. Seara, dupa ce adormeau toti, scoteam discret din cate o cutie o locomotiva sau un vagon si le priveam cu admiratie. In acea vreme nu exista internet, telefonie mobila, i-phone, cluburi si la televizor nu aveai ce vedea, ca si in zilele noastre. Timp era deci destul. Cu totii voiam sa ne construim cate o macheta, cu ceea ce aveam, pe care sa reproducem in miniatura o cale ferata reala. Tot timpul apareau vesnicele intrebari : o macheta cu specific romanesc sau nu? La ce scara sa o realizam?

   Atat colectionarii cat si "norocosii" care mai aveau ceva adus de pe alte meleaguri, aveau numai material rulant strain. Nimeni nu fabrica vehicule romanesti. Puteai face o macheta cu cladiri si peisaj romanesc pe care sa circule numai trenuri germane de pilda? Cladirile romanesti le puteai masura si executa la scara, cat de cat corect, dar nu corespundeau cu realitatea materialului rulant. Cei mai multi alegeau sa construiasca o macheta germana sau altceva la care aveau si cateva planuri de cladiri si vehiculele erau reproduse corect. In privinta scarii nu prea erau multe optiuni. Mai toti pasionatii de trenuri nu dispuneau de prea mult spatiu in apartamentele din blocuri si aveau trenuri la una dintre cele trei scari cu ecartamentele corespunzatoare de: 16,5 mm, 12 mm sau 9 mm.

   Existau la noi putine modele de firma insa, oricate firme ar exista, niciodata nu s-au putut realiza la scara toate vehiculele sau instalatiile feroviare reale. In acest moment reapar in scena modelistii. Un model de vehicul feroviar fabricat industrial este cat de cat bine facut. El insa trebuie sa tina seama de doua aspecte: sa fie cat mai detaliat pentru a atrage pasionatii si sa fie si la un pret rezonabil incat sa isi poata permite cati mai multi pasionati sa si-l achizitioneze. Din acest motiv, firmele producatoare niciodata nu pot face un model extrem de detaliat intrucat costul acestuia ar alunga pe cei mai multi. Modelistii, din dorinta de a avea piese in colectie de o cat mai buna calitate, construiesc de la 0, modifica si imbunatatesc aceste vehicule pana la un nivel la care isi pot permite sa lucreze. Fie rabdarea si priceperea fiecaruia se termina la un anumit punct, fie cei mai multi nu dispun de scule specifice ce ar putea merge mai in detaliu. Pentru a da numai un singur exemplu, un modelist oricat de talentat ar fi, nu va putea reproduce din mana toate detaliile si la finetea de executie a unei piese realizata prin fotodecupare, laser cut sau alte tehnologii de azi. Cu toate astea, au fost realizate modele excelente pentru vremea aceea.

   Ca si in alte tari, si modelistii din Romania se intalneau in grupuri de prieteni si  cunostinte. Era nevoie de mai mult. Sa nu uitam, era in anii "80 cand nu existau calculatoare, internet, telefonie mobila, etc. Cei mai multi au zis ca trebuie organizata o expozitie de modelism. Pentru inceput, au luat exemplu de la colegii de hobby, navomodelistii si aeromodelistii care erau mult mai departe in acest lucru organizatoric. Cel putin in Bucuresti, erau  patru asociatii sportive ce aveau si ramura de modelism feroviar, acestea fiind organizate pe langa diverse institutii mai mari. Asa pot enumera: AS Basarab, AS Aeronautica, AS Locomotiva si AS Icemenerg. A existat si exista si azi Federatia Romana de Modelism. Fiecare avea modelisti talentati si toti vroiau sa expuna publicului lucrarile lor. Pentru prima data eu am participat in anul 1986 la o expozitie de acest fel. Era un bun prilej de discutii, intalniri cu colegi de acelasi hobby si uneori schimburi de piese de colectie. Astfel am inceput sa inteleg cum se pune problema in domeniu, participand si in anii urmatori la expozitiile tinute la Casa Centrala a Armatei, la o sala de marmura de la subsol, in spatele fantanei Sarindar.

  Imi amintesc si azi de primul contact cu lumea modelistica. Acasa, duminica, pentru ca sambata se lucra in acea vreme, aveam voie sa imi intind trenurile din colectie pe jos. In rest trebuia sa imi fac lectiile, sa invat si alte lucruri care trebuiau facute numai ca trebuie. Bine, mintea mea era mereu in directia trenurilor cautand parca orice legatura oricat de marunta cu ele in tot ceea ce faceam. Ce invatam la fizica, la istorie, etc cautam sa apropii de hobby. Parintii mei nu erau deloc de acord cu ceea ce fac. Singurul lucru la care trebuia sa ma gandesc era numai scoala, examenele de treapta (eu am apucat si treapta I si treapta II), admiterea la facultate, meditatiile si altele astfel. De multe ori eram pedepsit daca faceam asa ceva. Dar, cu toate astea, cand eram elev, si imi intindeam trenurile prin sufragerie pe jos, ma gandeam ca nu aveam totusi o gara. Aveam trenuri, dar nu aveau unde sa opreasca. Neavand experienta in domeniu, am construit o mica gara, destul de rudimentara. Dupa un timp, tatal meu care avea un coleg de birou care construia machete feroviare, m-a luat cu el in vizita la acest coleg. Am luat atunci de la el o gara manufacturata. Era foarte frumoasa. Tin minte ca in timpul saptamanii o tineam intr-o punga de plastic lunga sus pe vitrina din sufragerie sa nu se prafuiasca. Apoi, am avut si alte incercari mai rudimentare de a face cate ceva. Totdeauna am suferit ca in acea perioada nu se gaseau machete la scara de cladiri pentru trenuri. Dupa un timp, tatal meu si-a schimbat locul de munca si nu am mai tinut legatura cu acel coleg al sau. Insa, destul de frecvent vizitam magazinele din Bucuresti unde, extrem de rar, se mai aduceau trenuri miniaturale. Mergeam la magazinul Victoria, la "Ciresarii" sau la Hanul lui Manuc in speranta ca a mai aparut ceva. Insa nimic, de cele mai multe ori. A urmat o perioada cand nu am mai avut ocazia de a tine legatura cu aceasta lume, pana intr-o zi, cand … fiind la un magazin de trenuri am intrat in vorba cu un cetatean, despre trenuri. Apoi, acesta mi-a recomandat sa merg la expozitia de trenuri din 1986. Asa am reluat legatura. Aici am gasit colectionari de modele, constructori, modelisti si foarte multi pasionati de trenuri. Asa am fost si eu convins sa ma apuc de lucru, vazand ca in jurul meu sunt atati oameni care chiar au facut lucruri remarcabile. Deci se poate.

   In anii urmatori am participat si eu la expozitiile de modelism cu exponate. Chiar daca in primul an numai cu colectii de trenuri, apoi am inceput sa construiesc la modul cel mai serios. Asa a inceput si un razboi surd cu ai mei legat de aceasta pasiune. Mereu erau mii de reprosuri legate de timpul pierdut in defavoarea scolii si apoi a facultatii. Le inghiteam mereu dar asta m-a calit. De multe ori lucram noaptea pe ascuns, nu puteam sa tai cu fierastraul la ore tarzii, etc. Uneori, in vacante ma duceam la cei batrani la Targoviste, acolo lucrand mai linistit. Am participat in fiecare an la expozitia anuala de modelism cu alte si alte lucrari. Am construit un depou pentru locomotive cu abur. In afara sinelor care erau cumparate, am construit aproape totul. Si nu a fost usor. Apoi am construit inca un depou de locomotive pentru locomotive moderne. Apoi a urmat macheta garii Targoviste, o halta oarecare de pe reteaua CFR, o cladire germana cu trei nivele si un mic bistro la parter, gara Baden-Baden, o remiza de locomotive si tot asa. In afara cladirilor am modificat, am imbunatatit numeroase vehicule feroviare de la locomotive cu abur pana la vehicule de cale si vagoane. Bogatia de subiecte este asa de mare incat nu putem realiza nici macar tot ceea ce ne dorim cel mai mult. Aproape in fiecare an participam cu cate o lucrare noua. De fiecare data era era un prilej excelent de a ne revedea cu colegii de hobby, mai ales ca erau multi si din alte localitati si rar ne puteam aduna toti. De fiecare data am luat si cate un premiu. Dar, cum se poate lua un premiu?

   Asa cum aveau si celelalte ramuri de modelism de la noi, dar si modelismul feroviar din Europa, si in Romania fiecare expozitie era urmata de un concurs. In ce consta concursul? Toate machetele prezentate erau vizualizate de un juriu format din modelisti cu experienta si erau apreciate dupa anumite criterii. Aprecierea se facea in baza unor fise de arbitraj in care erau toate modelele precizate. Mai exact, pentru inceperea concursului, erau alese modelele care pot face face parte din concurs. In primul rand constructorul trebuia sa vina la juriu si sa propuna lucrarea sau lucrarile sale. Pentru ca o lucrare sa poata fi admisa in concurs, era necesar ca ea sa intruneasca anumite criterii. Pentru ca, nu-i asa, nu orice cutie cu patru roti si doua sine se numeste model de concurs. Desigur, asta a avut un rol important in realizarea unor machete cat mai bune din punct de vedere tehnic. Pentru a fi considerat un model concurs, fiecare trebuie sa fie construit la o anumita scara. De regula se admit in concurs modelele care sunt realizate la scari uzuale : 1:45, 1:87, 1:120, 1:160, 1:220. Pot fi admise si alte modele dar numai daca sunt lucrari absolut deosebite, pentru ca, in general, cine construieste modele la scara, scarile acestea standardizate european si pe mai toate continentele sunt suficiente pentru a acoperi aproape intreaga gama de machete ce se pot realiza de catre un modelist. Modele mai mari sau mai mici decat aceste scari implica utilizarea unor scule, dispozitive si unelte de uz industrial ce nu sunt de regula accesibile oricui. Deci, daca un model se incadreaza la scara, este finalizat si este un vehicul real poate fi admis in concurs. Daca nu intruneste aceste minime conditii poate participa la orice expozitie, insa nu poate participa in concurs. Pentru jurizarea modelelor admise se fac anumite fise de arbitraj. Fiecare model este inclus in categoria corespunzatoare lui dupa contributia adusa de modelist si dupa scara acestuia. Astfel, in mare fiind spus, exista vehicule realizate integral de catre modelist, vehicule la care s-au folosit subansamble fabricate in mod industrial si reconstruite sau modificate substantial de modelist, exista vehicule care sunt fabricate de diferite firme in mod industrial si imbunatatite de modelist si exista modele fabricate integral de firme de specialitate in serie, colectionarul alcatuind colectii tematice (pe ani, pe epoci, pe trenuri celebre, garnituri speciale, etc.). In afara acestor categorii exista si alte categorii care nu au legatura cu vehiculele, dar sunt perfect compatibile si respecta aceleasi criterii : instalatii feroviare, elemente de diorama, diorame, etc. Toate acestea, cat si vehiculele trebuie sa se incadreze in scara, timp si spatiu. De exemplu, nu putem alcatui o garnitura de tren franceza in care gasim un vagon ce a circulat pana in 1920 si un vagon ce s-a introdus in circulatie in 1964, tras de o locomotiva poloneza construita in 1997. Asa ceva nu poate fi admis, desi poate, fiecare vehicul este o lucrare excelenta. De asemenea, nu poate fi admisa in concurs o diorama cu specific olandez pe liniile careia circula un tren din China. Si exemplele pot continua. Exponatele prezente in concurs se jurizeaza si tinand seama de calitatea si finetea executiei detaliilor, de calitatea vopsirii de gradul de detaliere, de calitatea finisajelor, de respectarea scarii pana la ultimul detaliu, de corectitudinea executiei modelului dupa un plan original si mai putem continua. Fiecare model participant la concurs primea un punctaj, urmand ca apoi sa se faca listele finale si sa se decerneze premiile in domeniu. Atat in Romania, cat si in alte tari, premiile nu constau in ceva material sau de valoare. Atat in trecut cat si azi premiile au un caracter mai mult onorific, de recunoastere a unor realizari in domeniu. Niciodata un modelist nu a realizat o macheta pentru a primi ceva. Ceea ce conteaza este aprecierea si recunoasterea celorlalti. Un premiu este de fapt incununarea a unor talente personale remarcabile ce ascund in spate mii si mii de ore de munca, de nopti albe, de truda, de suferinta, de sacrificiu, de tenacitate si de multa vointa. A realiza un model cu adevarat remarcabil este ceva dificil. Inseamna sa te documentezi bine, inseamna sa fii stapan pe tine si pe tehnologia ce o vei folosi, inseamna sa ai cunostinte din multe domenii, inseamna sa ai o putere de a te lupta cu tine si de a duce pana la final o lucrare grea. Realizarea unul model bun, serios si matur poate dura si cativa ani. Modele reusite nu se fac contra timp. Un mare constructor de machete de pe continentul american spunea ca daca constructia unei machete se termina in timpul vietii constructorului, atunci aceasta nu a iesit bine. De multe ori imi incolteste un zambet cand vad ca se promoveaza multe asa zise concursuri la care daca cumperi un produs si trimiti un plic sau un SMS poti "castiga" obiecte scumpe sau chiar o masina de lux. Cred ca intelegi de ce …

  Daca as fi pus sa realizez un modelist, fie el la scara sau real ar fi destul de greu. Daca as fi un sculptor, ar trebui sa-i modelez formele. Daca as fi un programator ar trebui sa-l fac sa functioneze perfect si sa realizeze ceea ce-i voi da de facut. Daca as fi un pictor ar trebui sa-i reproduc expresia fetei si a  mainilor in clipele de concentrare si de forta. Daca as fi un muzician ar trebui sa reproduc acele sunete care iti creeaza starea de concentrare maxima si munca pana la epuizare, de creatie continua. Fiind in fata unei pagini, fie ea si electronica, as descrie un modelist feroviar dedicat ca fiind in primul rand un om pasionat de trenuri. Fara pasiune ca temelie pe care vei cladi acest hobby, nu vei putea face nimic sau te vei opri undeva pe acest drum. Un modelist adevarat trebuie sa cunoasca foarte bine ceea ce ii place. Trebuie sa cunoasca si sa stapaneasca bine tehnica si lucrul. Fiecare meserie are secretele ei. Desigur, nimeni nu s-a nascut invatat si cu experienta, totul se invata pe parcurs. Un modelist trebuie sa stie sa calculeze, sa masoare, sa puna la scara. Trebuie sa aiba cunostinte despre metale, plastic, carton, lemn, cauciuc si lucrul cu acestea, despre adezivi, vopseluri, lacuri, lubrifianti, sa cunoasca tamplarie, scularie, strungarie, electricitate si electronica, modelaj, vopsitorie, tehnica feroviara, peisagistica, design etc. Daca stie sa lucreze cu aceste materiale, modelistul trebuie sa stie si care sunt puterile sale de a prelucra toate acestea. Adica trebuie sa stie pana unde poate lucra cu acel material cu puterile si dotarile sale pentru a obtine ce doreste in mod frecvent.

   Modelistul este de regula un om hotarat, care este capabil sa duca la bun sfarsit o lucrare inceputa. Este perseverent in munca sa, nu cauta laude sau aprecieri. Isi sacrifica timpul liber, mentine un echilibru intre viata personala si hobby. Nu isi pierde timpul. De fapt timp nici nu prea are. Nu scrie mii de mesaje pe forumuri, pentru el nu s-a inventat facebook-ul, nu isi consuma viata prin cluburi, baruri, droguri, spectacole pe stadioane sau alte locuri de umplut timpul. El nu se plictiseste niciodata si nu isi cauta preocupari de umplut timpul. El cauta timpul sau se odihneste pentru ca va urma o noua noapte alba. Nu scrie pe pereti, nu deseneaza grafitti, nu bate mingea pe maidane si nu se da cu plansa cu role pe scari ca multi rataciti in aceasta lume. Nu se sparge in figuri prin mall-uri si nu ia credit cu buletinul pentru ca a aparut ultimul tip de I-phone. El in acest timp lucreza. Mintea lui este agera, are un fin simt de observatie, patrunde pana in amanunt. Pentru el din fiecare bucata de plastic sau orice material se poate obtine ceva. Daca a finalizat ceva de lucru se delecteza citind sau informandu-se despre ce mai este nou.

   Daca este sa vorbim despre materiale, acestea de regula nu sunt de valoare mare. O cladire de exemplu inglobeaza o suprafata mica de placaj de traforaj, carton, adeziv obisnuit, culori, putina sarma, tabla, vopseluri, cateva becuri si fire, rumegus, tempera, plastic, etc. Cat ar putea costa toate acestea ? Marea arta este sa realizezi cu acestea ceva ce reproduce perfect o realitate. Maiestria modelistului este cea care da valoarea lucrarii respective.

   In afara lucrului cu materialele, modelistul trebuie sa fie si o persoana cu viziune. Adica sa inteleaga, sa intuiasca si sa prevada cum va arata fiecare element ce iese din mainile sale. Trebuie sa simta unde se va indoi un material sau cum va arata dupa strangere sau dupa uscarea vopselei. Nu este suficient sa prelucrezi excelent o piesa dupa un plan, daca nu ai viziunea despre ansamblul general, cum se va imbina aceasta si cum trebuie sa nascocesti urmatorul element care sa se imbine perfect cu acesta.

  Un om fara viziune nu isi poate crea acea lume in mintea sa din care executa riguros fiecare particica. De multe ori, modelistul este la limita intre tehnica si arta. Asa cum un pictor isi imagineaza un peisaj cu ochii mintii, tot astfel si un realizator de diorame trebuie sa poata sa aiba in minte intregul ansamblu feroviar cu decor si vegetatie asa cum arata in realitate si sa fie capabil sa il reproduca pe macheta, la o anumita scara. De fapt, uneori se poate spune ca un constructor de diorame este ca un pictor in 3D. Adica daca pictorul foloseste si lucreaza cu vopsele, modelistul manuieste corpuri si volume. Desi poate am mai spus, importanta este si viziunea asupra materialelor, mai ales ca un modelist de regula produce unicate nu piese cu un numar mare de exemplare, pentru a urma o reteta. Fiecare lucrare este altfel. Daca trebuie sa faci un anumit lucru sau obiect al modelului, trebuie sa te gandesti din ce trebuie sa il faci ca sa iasa cat mai bine, sa semene perfect cu cel real si nimeni sa nu banuiasca din ce este facut (acesta este secretul tau).

   O greseala frecvent intalnita la reproducerea unor vehicule feroviare este aceea ca sunt corect executate pana la un anumit punct dupa care modelistul a inovat ceva la forme si totul este pierdut, nu mai seamana cu realitatea. Daca se face un model real dupa un plan, planul trebuie respectat intocmai pana la ultima piesa executata. Poate la inceput pare plictisitor sa lucrezi strict dupa plan. Dar, la final vei vedea ca formele corect realizate, reproduc foarte bine realitatea. De multe ori privind modelul finit, nefiind nimic pus de la noi, parca ne face sa simtim ca traim in realitate. Nu stim de ce a iesit atat de bine. Poate chiar neasteptat de bine. Secretul este ca am respectat perfect la scara fiecare amanunt. Pana si umbrele ne dau fiori, intocmai ca in realitate.

   Un alt secret al modelismului este si acela ca atunci cand te apuci de ceva si te-ai hotarat la un vehicul, instalatie sau diorama, trebuie sa te gandesti bine la toate aspectele cu care te vei intalni cand acesta este in faza de proiect. De cele mai multe ori nu te mai poti intoarce. Fiecare element trebuie astfel proiectat incat fiecare piesa sa o poti executa si apoi sa si arate perfect. Asta mi se pare cel mai greu. Daca eu voi face o gara de pilda, trebuie sa stiu ce materiale sa folosesc la pereti, la ornamente, la ferestre pentru ca sa le si pot face efectiv si apoi sa si arate asa cum vreau. Si aici experienta isi spune cuvantul de cele mai multe ori. Daca o piesa nu a iesit asa cum voiam, trebuie refacuta asa cum trebuie. Nu trebuie sa ne mintim pe noi. Nu trebuie sa fugim de munca. Nu trebuie sa ne pacalim singuri. In fond, nu ne obliga nimeni sa construim ceea ce ne-am propus. Nu am putea fi multumiti de produsul final daca stim ca undeva a iesit ceva cu virgula, pentru ca, modelismul nu se face contra cronometru. Un model slab facut pana in data de... este mai rau decat un model foarte reusit facut intr-un timp poate dublu. Peste ani si ani, modelul are valoare prin executia sa, nu pentru ca acum 7 ani a fost gata pana la Craciun, de pilda. Modelele nu se fac ca martisoarele, de exemplu. Nu e necesar sa fie gata pana la 1 martie pentru a avea ce vinde. Modelele nu sunt o marfa. Modelele nu trebuie sa fie gata pentru ca modelistul sa aiba cu ce se lauda pe forumuri.

  Dupa cateva incercari de a realiza diferite elemente de diorama, in vara anului 1989 am realizat o diorama feroviara a unui depou de locomotive cu abur. Acest depou are o hala pentru intretinerea locomotivelor cu sase linii, o placa turnanta, o instalatie de incarcare a carbunilor in locomotiva, o rampa pentru descarcarea pieselor de schimb si o magazie, o cabina de acari, coloana hidraulica pentru a alimenta tenderele locomotivelor cu abur etc. Aceasta diorama are cca 2x1m. La acea vreme a fost bine primita de juriu si atunci am castigat pentru prima data locul I la Salonul National de Modelism. Bucuria a fost mare si aceasta recunoastere m-a motivat si mai mult in activitatea mea. A urmat apoi in 1991 cea de-a doua diorama reprezentand un depou de locomotive modern. Aceasta avea o hala dreptunghiulara, canale de reparatie la fiecare linie, vinciuri pentru ridicarea locomotivelor de pe boghiuri, transbordor cu linie electrificata, cabina de acari, castel de apa, punct de alimentare cu combustibil pentru locomotive, ateliere, cladirea pentru personal. Si aceasta diorama s-a aflat in fruntea clasamentului national la categoria sa mai mult timp.

   O constructie care mie imi place foarte mult este gara Baden-Baden. Aceasta cladire este realizata 100%  de mine. Ea reprezinta cladirea statiei de calatori din Baden-Baden si a fost realizata pe o structura de placaj placat cu carton. A fost reprodusa fiecare ferastra si usa in parte intocmai ca in realitate. Decupajele ferestrelor au fost facute manual. Trebuie sa spun ca aceasta gara are nu mai putin de 78 de ferestre. Fiecare latura a fiecarei ferestre a fost taiata manual folosind un cutter. Deja folosirea unui cutter era un mare pas inainte dupa ce pana atunci la noi nu exista asa ceva si taiam cu un suport ce tinea o lama de ras. Din pacate, acel cutter era destul de primitiv si avea o lama groasa de 0,5 mm ceea ce era foarte mult. Crestatura lasata in carton de multe ori deranja prin latimea ei. In acea perioada nici lame de schimb nu prea se gaseau si de mute ori ascuteam cu o pila fina lama cutter-ului pentru a nu o rupe frecvent si a nu mai avea lame pana la sfarsitul machetei.

   Multe elemente in relief de pe fatada garii au fost realizate folosind o tehnica simpla dar care necesita foarte multa rabdare. Am taiat din mucava multe baghete care le-am imbracat in carton. Cel mai dificil a fost sa fac cartonul sa se indoaie pe muchie bagheta avand numai 2x2 mm. Apoi trebuia lipit, desigur. Gara a fost gandita sa faca parte dintr-o diorama mai mare, la momentul respectiv construind numai cladirea statiei. Aceasta gara a fost bine apreciata si peste hotare, castigand la expozitia internationala de la Budapesta un important loc I.

   Dupa aceasta gara am construit o cladire germana veche care are la parter un Café-Bistro. Cladirea are doua corpuri intrepatrunse. Peretii i-am facut din placaj decupat cu fierastraul de traforaj. Peste acesti pereti am lipit si presat carton alb sau colorat cu fatada zidului. In interiorul grosimii zidului am lipit cu grija carton pentru a nu se vedea placajul. Din interior am aplicat si ferestrele taiate manual, de aceasta data taiate cu un cutter mai modern care avea o precizie a taierii mult mai buna. Aceste fatade de cladire au structura de rezistenta din lemn din interiorul zidului, aparenta si deci trebuia realizata si la macheta. Pentru acest lucru am taiat cu multa grija fasii inguste de cca 1,5-2 mm din furnir. Acesta era insa de culoare deschisa. Asa ca am vopsit cu bait tinand cu penseta fiecare fasie de furnir. Apoi am decupat din fasie bucati de pana la un centimetru lungime si am realizat elementele de lemn din fatada. Fiecare a fost masurat, taiat si lipit separat pe fiecare fatada a cladirii.

   Acoperisul cladirii are elemente sub forma de solzi. Cand lucram la pereti, mereu ma intrebam cum voi face acesti solzi pe o suprafata curbata in patru ape. Am realizat cele doua pante pe fiecare acoperis, apoi am taiat multe fasii de carton late de cca 2 cm. Fiecare fasie are taiata o latura cu o foarfeca de croitorie care are falcile cu zimti. Acestea le-am lipit de suprafata acoperisului de la baza cate sus avand grija ca zimtii sa nu aiba marginile paralele.

   Usile au pana si clante functionale, iar pe terasa sunt mese si scaune pentru consumatori. Fiecare masa si scaun au fost facute din furnir, iar picioarele acestora tot din furnir de numai 0,5 mm latime.

   O alta lucrare este si halta PO km 44+300. Aceasta reprezinta un punct de oprire pentru trenurile personale specific romanesc. Realizata din doua corpuri de cladire aceasta constructie este una din caramida. Dupa ce am realizat vopsirea suprafetei peretilor cu o culoare specifica caramizilor, fiecare fatada de cladire a fost asezata pe planseta de desen. Aici cu T-ul si cu echerele am desenat manual fiecare caramida, desi dimensiunile acestora sunt destul de greu reprodus. Picuratoarele de la ferestre, dar si boltile de caramida au fost realizate si aplicate separat pe fatada cladirii. Ramele de la ferestre au fost de asemenea taiate din carton, manual, cu cutter-ul, desi latimea lor abia ajunge la 1 mm. Usile au clantele functionale, pe peron sunt banci pentru calatorii ce asteapta trenul. Langa usa de intrare a personalului de serviciu este realizata si o cismea. Daca priviti cu atentie veti observa pana si robinetul acesteia. Pe perete este si paleta impiegatului, clopotul de la telefon sau telegraf, o caseta protejata cu plasa de sarma pentru a nu lovi feroviarul eventualele obiecte cazute din tren, deasupra usii este un bec cu abajur. Daca rotim constructia putem vedea stiva de lemne care tocmai au fost taiate si puse la uscat si stalpul de lemn la care se leaga electric cladirea cu cablu aerian, intocmai ca la locuintele rurale. Este si un ghiveci cu o planta decorativa si un butoi cu combustibil burdusit si uitat de vreme. Nu am uitat sa reprezint si iedera ce in curand va camufla peretele cladirii. Daca mai sunt si alte elemente va las sa le descoperiti.

Gara Targoviste - 8.4mb

   Fiind nascut la Targoviste, nu departe de gara, nu puteam sa dau uitarii locul unde am facut cunostinta prima data cu universul feroviar: gara. Asa ca, am construit si aceasta cladire ce m-a marcat. Este o cladire frumoasa, cu o arhitectura tipica CFR, nascuta odata cu linia in 1884. Are doua corpuri de cladire laterale si un corp central. De asemenea, fiind construita din caramida, a fost necesar sa desenez la planseta fiecare caramida in parte. Asta a fost destul de greu. Caramizile sunt abia vizibile si desenarea lor cu migala si rabdare in totalitate a durat peste o saptamana. In fiecare seara ma ridicam de la planseta si vedeam alb-negru cateva minute. Norocul meu a fost ca aparusera si la noi creioanele mecanice cu mine de 0,5 mm. Peretii sunt ca si la alte machete din placaj placat cu carton vopsit si desenat. Ramele ferestrelor si usilor sunt realizate prin taiere cu cutter-ul, acoperisul are solzii realizat ca si la cladirile anterioare, lipind fiecare fasie cu solzii de carton. Un element de noutate la aceasta constructie este ca a fost prima cladire realizata si cu amenajare interioara. In toate corpurile de cladire, exista instalatie de iluminat pentru a putea vedea in interior. In corpul central exista realizat intocmai holul caselor de bilete. Aici exista o soba intocmai ca in realitate, o balustrada pentru calatorii ce stau la ghiseele de bilete si este reprodusa corect pana la fanta pe unde se platesc biletele.

Peretii au discrete reclame romanesti din vremea comunista. Din corpul central nu lipseste si biroul de miscare. In corpurile laterale am realizat si scarile ce duc la etaj. Acestea au balustrada, dar si fiecare treapta realizata separat. Un corp de cladire are biroul sefului de gara. Acesta are biroul, scaunele, soba, cartile si chiar stiloul pe birou. Alaturi este biroul de la tranzit unde sunt functionarii intocmai ca in realitate. Celalalt corp are cabinetul medical echipat complet, dar si o sala de asteptare cu banci pentru calatori. Un element deosebit pentru aceasta gara il constituie peronul. Acesta este acoperit cu un acoperis din tabla care se sprijina pe o structura de lemn realizata pe macheta intocmai ca in realitate. Adica cu scanduri ce se sprijina pe mici grinzi de lemn. Structura acoperisului este realizata din grinzi metalice. Pentru a putea realiza aceste grinzi am folosit mici bucatele de sarma de cupru. Acestea au fost imbinate intre ele prin lipire dupa un sablon. Apoi, intreaga structura a fost vopsita. Tabla de pe acoperis a fost realizata din fasii de hartie tratata si vopsita. Muchiile acoperisului trebuiau realizate. Acestea sunt in relief si stau ridicate fata de tabla. Pentru a le face, am taiat din hartie fasii inguste de sub 1 mm. Intre tablele de pe acoperis am taiat hartia cu grija pentru a nu taia si scandura de dedesubt. In acesta taietura am pus cu grija adeziv si apoi am bagat si fasiile inguste de hartie. Acoperisul a fost vopsit in verde, intocmai ca cel real.

   Aceasta gara a fost premiata atat in tara cat si in afara ei la numeroase concursuri internationale de modelism. Asa a reusit si Romania sa se afle pe primul loc alaturi de alte tari cu traditie in domeniu. Nu pot uita o intamplare de la frontiera. Veneam cu cativa colegi de la concursul de modelism de la Budapesta. In tren, destui calatori, in mare parte turisti, dar si foarte multi comercianti ce aduceau ,,marfa” de la Budapesta pentru a o vinde in Romania. In acea vreme controlul se facea destul de riguros la fiecare calator si fiecare bagaj. In toiul noptii au venit vamesii in compartimentul nostru si m-au pus sa desfac cutia enorma de carton in care se afla gara. Toti au fost uimiti de ceea ce au vazut si au stat 10 minute sa le dau explicatii. Intre timp timpul se scurgea si trenul trebuia sa fie gata. Fiind tarziu, vamesii au coborat degraba si ceilalti calatori au scapat necontrolati. Dupa frontiera, am scapat cu greu de curiozitatea calatorilor ce faceau bisnita cu chiloti, guma de mestecat, papuci, cafea si altele. Erau tare nedumeriti, ce am putut sa le arat de i-am captivat atat pe vamesi. Unii au zis ca se apuca si ei de asa ceva … poate scapa mai usor .

   Am sosit acasa, la Bucuresti. Am coborat din tren. Aveam diploma si medalia in sacosa. Eram fericit. Gara era in cutia mare in cealalta mana. Pe peron lume multa, ca de obicei. Prietenii mei si colegii de club s-au bucurat enorm. Toti si-au recuperat modelele trimise la concurs si diplomele. Toti au fost asteptati de cineva cu care sa imparta bucuria. De la mine, nimeni. Asa ca am luat un autobuz articulat obosit si m-am dus acasa cu un gust amar. Ai mei erau suparati pe mine. Nu invatasem pentru facultate pentru examene. Am incercat sa le zic ce am facut pe acolo. Nici o vorba. Oricum pierdusem din timpul de invatat. Asta conta. Parca venisem de la sifoane murdar pe tricou.

   O alta macheta este remiza de locomotive. Am facut aceasta remiza foarte detaliata. Construita pentru o linie, remiza este de asemnea din caramida. La aceasta cladire, caramizile le-am desenat cu rapidograful. Am folosit ,,trusa de Rotring” pentru a desena rosturile. Peretii sunt de asemenea din lemn placat cu carton vopsit si desenat, ferestrele decupate cu un cutter specializat. Asa am reusit sa obtin taieturi mult mai fine si de precizie mai buna. Am vrut sa redau cat mai bine atmosfera unei remize uitate sau mai putin folosita. La exterior se gasesc diferite piese de la locomotive depozitate mai mult sau mai putin ordonat. Este si o linie descompletata, dar cu traversele ramase inca in pamant. Privind constructia din exterior, putem remarca cu usurinta ca acoperisurile au burlane de scurgerea a apei pluviale, exista lampi industriale pe pereti, dar si bucati de tabla ce astupa unele ochiuri de fereastra sparte. Cosul de fum de la soba iese in afara cladirii fiind legat improvizat, iar usile din tabla au clante functionale. Sunt multe ochiuri de geam sparte sau macar fisurate. Aici am lucrat cu multa migala observand cum arata geamuri sparte in realitate. Am reprodus fiecare ciob separat si a fost plantat in ferastra intocmai ca in realitate, de parca iti da impresia ca acum sta sa cada. Tot la exteriorul cladirii se pot vedea si usile. Realizate pe un suport de carton vopsit in negru, fiecare usa are numerose scanduri de lemn decupate din furnir subtire, lipite una langa cealalta pe ambele fete ale usii.

In partea de sus a usilor se gasesc si niste ferestre. Ramele acestor ferestre sunt facute tot din furnir decupat manual la o latime de numai … 0,5 mm. Apoi sunt asamblate pe ambele fete ale usilor prin lipire sub lupa. Daca tot am intrat in detalii, usile remizei sunt intomai ca in realiate in sensul ca au si belciuge. Am dat cate o gaura foarte fina cu un burghiu de 0,35 mm in usa in care am introdus o sarma extrem de fina. Inelul este de asemenea facut din sarma in penseta. Usile sunt mobile si permit sa patrundem cu privirea in interior. Aici putem vedea foarte multe detalii: o menghina manula pe bancul de lucru, o bucata de sina pe banc pentru a servi ca nicovala, sertare cu manere la bancul de lucru, un dulap de tabla pentru hainele de lucru, niste haine spalate si puse la uscat pe o sfoara in interior, un cofret electric din care pleaca circuitele electrice ale halei, lampi ce stau suspendate din tavan, afise de protectie a muncii, scule si piese in lucru in atelier, o soba cu robineti la conducta de gaze, o banca cu cateva unelte pe ea, cateva butoaie de lubrefianti, o scara de urcare pe locomotiva etc. Pardoseala este podita cu lemn, iar intre sine, canalul de revizie este acoperit cu capace cu manere.

   Aceasta macheta a castigat cele mai multe premii internationale mai multi ani la rand, multi considerand-o ca fiind bine facuta si foarte sugestiva. Imi amintesc ca, imediat dupa ce am terminat-o am vrut sa o trimit la o expozitie in afara tarii. Bani de drum nu aveam. Ai mei nici nu s-ar fi gandit la asa ceva. Cu posta nu se punea problema asa ca trebuia gasita o solutie. Am gasit o cunostinta feroviar ce avea permise internationale gratuite si care a fost amabil si mi-a luat si mie remiza si a dus-o la concursul respectiv. Daca nu ar fi vrut, remiza ar fi ramas acasa, asta este clar. Am aflat mai tarziu ca cei de acolo doreau sa ma cunoasca personal si ca au fost foarte placut impresionati de mica mea remiza.  Am primit si scrisori de felicitare urmand ca mai tarziu sa ne si cunoastem. Pentru ei ar fi fost de neimaginat sa lucrezi la un model atata timp si sa nu il poti prezenta din lipsa de … bani de tren. Chiar daca uneori viata bate filmul, ceea ce ramane in urma noastra, conteaza. Peste ani si ani, eforturile se uita, ramane numai produsul finit.

iunie 2013