Spinozaurul (insemnand "soparla cu aripa dorsala") este un dinozaur care face parte din clasa teropozilor, care a trait in zona a ceea ce este acum Africa de Nord, intre Albianul inferior si stadiile Cenomaniene inferioare ale perioadei Cretacicului, intre aproximativ 112 si pana la 97 milioane in urma. Aceasta clasa a fost cunoscuta pentru prima oara prin intermediul unor fosile descoperite in 1910 in Egipt si descrise de paleontologul german Ernst Stromer. Fosilele originale au fost distruse in Al Doilea Razboi Mondial. Nu este clar daca una sau doua specii sunt reprezentate in fosilele descrise in literatura de specialitate. Cea mai  cunoscuta specie este Spinosaurus aegyptiacus din Egipt, desi o potentiala a doua specie Spinosaurus maroccanus a fost recuperata din Maroc.

Spinozaurul ar putea fi cel mai mare dintre toti dinozaurii carnivori cunoscuti, chiar mai mare decat Tiranozaurul Rex si Giganotozaurul. Estimarile publicate in 2005 si 2007 indica faptul ca acesta a avut o lungime de 12,6 pana la 18 metri si intre 7 si 20,9 tone in greutate. Craniul de Spinozaur era lung si ingust ca cel a unui crocodil din zilele noastre. Spinozaurul se crede ca s-ar fi hranit cu peste; dovezi sugereaza faptul ca a trait atat pe uscat cat si in apa ca un crocodil al zilelor noastre. Tepii distinctivi ai Spinozaurului, erau lungi extensii ale vertebrelor, cresteau pana la cel putin 1,65 metri lungime si erau probabil conectati intre ei cu piele, formand o structura asemanatoare unei vele, desi unii autori au sugerat ca tepii erau acoperiti de grasime si formau o cocoasa. Multiple functii i-au fost atribuite acestei structuri, inclusiv aceea de termoreglare, dar si cea de etalare.

Secventa interactiva de rotatie (360º) - Spinozaurul

Descriere

Spinosaurus este cunoscut pentru craniul sau alungit, dimensiunea sa mare, si aripa sa dorsala sau cocoasa. Craniul avea un bot ingust prevazut cu dinti drepti, conici carora le lipseau canelurile. Erau sase sau sapte dinti pe fiecare parte a suprafetei frontale a maxilarului superior, in oasele premaxilare si alti douasprezece in ambele maxilare in spatele lor. Cel de-al doilea si al treilea dinte de pe fiecare parte erau considerabili mai mari decat restul dintilor din premaxilar, creand un spatiu intre ei si dintii mari din maxilarul anterior; dinti mari ai maxilarului inferior se suprapuneau acestui spatiu. Varful botului care continea acesti dinti de dimensiuni mari era extins, iar o creasta mica era prezenta in fata ochilor. Folosind dimensiunile a trei exemplare cunoscute sub numele de MSNM V4047, UCPC-2, si BSP 1912 VIII 19 si presupunand ca partea postorbitala a craniului exemplarului MSNM V4047 avea o forma similara cu partea postorbitala a craniului unui Irritator, cercetatorul Dal Sasso si altii (2005) au estimat ca craniul unui Spinozaur avea 1,75 metri lungime. Estimarea lungimii craniului facuta de catre Dal Sasso a fost pusa sub semnul intrebarii, deoarece formele cranilor pot varia intre speciile de spinozaurizi.

Dimensiuni

De la descoperirea sa, Spinozaurul a fost un concurent la titlul de cel mai lung si cel mai mare dinozaur teropod. Atat Friedrich von Huene in 1926, cat si Donald F. Glut in 1982 l-au catalogat in anchetele lor ca facand parte din categoria celor mai mari teropozi, la cei 15 metri in lungime si pana la 6 tone in greutate. In 1988, Gregory Paul, l-a catalogat de asemenea ca fiind cel mai lung teropod, la cei 15 de metri, dar a dat o estimare a mesei corporale mai mica, de numai 4 tone.

Dal Sasso si altii (2005) au presupus ca Spinozaurul si Suchomimus au avut aceleasi proportii ale corpului in raport cu lungimea craniului lor, si, astfel, au calculat ca Spinozaurul a avut intre 16 si 18 metri in lungime si 7 pana la 9 tone in greutate. Estimarile acestora au fost criticate, deoarece evaluarea lungimii craniului a fost incerta, iar scalarea dimensiunilor Suchomimusului - care avea 11 metri lungime si 3,8 tone in greutate - la gama de lungimi estimate a Spinozaurului da o masa corporala estimata de 11.7 pana la 16.7 tone.

Francois Therrien si Donald Henderson, intr-o lucrare din 2007 folosind dimensionarea pe baza lungimii craniului, au contestat estimarile anterioare legate de dimensiunea Spinozaurului, gasind lungimea ca fiind prea mare, iar greutatea prea mica. Bazandu-se pe lungimi estimative ale craniului de 1,5 pana la 1,75 metri, rezulta o lungime a corpului de 12.6 pana la 14.3 metri si o masa corporala de 12 pana la 20.9 tone. Estimarile reduse ale dimensiunilor Spinozaurului ar insemna ca animalul ar fi fost mai scurt si mai usor decat Carcharodontozaurul si Giganotozaurul. Studiul lui Therrien si Henderson a fost criticat pentru alegerea teropozilor in comparatie (de exemplu, cea mai mare parte a teropozilor utilizati pentru a seta ecuatiile initiale au fost tiranozaurizi si carnozauri, care au o constructie diferita de cea a spinozaurizilor) si pentru ipoteza ca craniul de Spinozaur ar putea avea chiar 1,5 metri in lungime. Imbunatatirea preciziei estimarilor de dimensiune pentru Spinozaur necesita descoperirea unor fosile mai complete, ca cele ale altor dinozauri, in special descoperirea oaselor membrelor superioare de Spinozaur care sunt "necunoscute pana in prezent".

Aripa dorsala sau cocoasa

Tepii neuronali foarte inalti crescand pe vertebrele spatelui Spinozaurului formau baza a ceea ce este, de obicei numit „vela” sau „aripa dorsala” a animalului. Lungimea tepilor neuronali atingea dimensiuni de peste 10 ori diametrul corpurilor vertebrei de unde acestea se extindeau. Tepii neuronali aveau lungimi mai mari pe directia fata-spate in zona centrala si erau diferiti de baghetele subtiri observate la aripa dorsala a unui pelycozaur ca Edaphozaurul si Dimetrodonul, contrastand de asemenea si cu spinii mai grosi ai iguanodonului contemporan, Ouranozaurul.

Aripa dorsala a Spinozaurului era neobisnuita, cu toate ca si alti dinozauri, ca ornitopodul Ouranozaur, care a trait cu cateva milioane de ani mai devreme, in aceeasi regiune generala ca Spinozaurul, si sauropodul Sud American Amargazaurul, ar fi putut dezvolta structuri similare ale vertebrelor. Aripa dorsala este posibil analoaga (nu omoloaga) cu cea a synapsidului Permian Dimetrodonul, care a trait inainte ca dinozaurii sa fi aparut; aceste similitudini se datoreaza evolutiei paralele.

Aceasta structura ar fi putut fi de asemenea, mai mult o cocoasa decat o aripa, dupa cum a fost mentionat de catre Stromer in 1915 ("am putea crede mai degraba de existenta unei mari cocoase de grasime, careia „tepii neuronali” ii acordau un suport intern") si de Jack Bowman Bailey in 1997. In sprijinul ipotezei sale privind "cocoasa de bizon", Bailey sustinea ca, la Spinozauri, Ouranozauri, si alti dinozauri cu tepi neuronali lungi, tepii erau relativ mai scurti si mai grosi decat tepii unui pelycozaur (care erau cunoscuti ca avand creste); in schimb, tepii neuronali ai dinozaurilor erau similari cu tepii neuronali ai unor mamifere cu cocoasa, disparute, cum ar fi Megacerops si Bison latifrons.

Clasificare

Spinozaurul da numele sau familiei de dinozauri Spinosauridae, care include doua subfamilii: Baryonychinee si Spinosaurinae. Familia Baryonychineelor includ Baryonyxul din sudul Angliei si Suchomimus din Niger, din Africa Centrala. Spinozauridele includ Spinozaur Irritator din Brazilia, si Angaturama (care este probabil sinonim cu Irritator) din Brazilia. Spinozauridele impart caracteristica dintilor zimtati drepti, dispusi la un interval mare (12 dinti plasati pe o parte a maxilarului superior), spre deosebire de Baryonychinae care au dinti zimtati curbati, cu spatii interdentare mici (30 de dinti plasati pe o parte a maxilarului superior).

Descoperirea si denumirea speciei

Doua specii de Spinozaur au fost denumite: Spinosaurus aegyptiacus (insemnand "soparla cu aripa dorsala egiptean") si Spinosaurus maroccanus (insemnand " soparla cu aripa dorsala marocan").
Primele fosile de Spinozaur au fost gasite si descrise la inceputul secolului 20. In 1912, Richard Markgraf a descoperit un schelet partial al unui dinozaur in Formatiunea Bahariya din vestul Egiptului. In 1915, paleontologul german Ernst Stromer a publicat un articol atribuind specimenul unui nou gen si specie - Spinosaurus aegyptiacus.

Fragmentele suplimentare ale fosilelor din Bahariya, incluzand vertebre si oase ale membrelor inferioare, au fost catalogate de catre Stromer ca "Spinosaurus B" in 1934. Stromer le-a considerat indeajuns de diferite pentru a face parte dintr-o noua specie, astfel luand nastere genul diferit. Avand avantajul mai multor expeditii si materiale, se pare ca acestea se refera fie la Carcharodontosaurusor sau la Sigilmassasaurus.

Spinosaurus maroccanus a fost initial descris de Dale Russell in 1996 ca o noua specie bazandu-se pe lungimea vertebrelor gatului. Mai concret, Russell a pretins ca raportul dintre lungimea „centrum-ului” (corpul vertebrei), la inaltimea fatetei articulare posterioare a fost de 1,1 la Spinosaurus aegyptiacus si 1,5 la Spinosaurus maroccanus. Mai tarziu, parerile au fost impartite pe acest subiect. Unii autori sustin faptul ca lungimea vertebrelor poate varia de la individ la individ, ca specimenul generic a fost distrus si, prin urmare nu poate fi comparat direct cu specimenul Spinosaurus maroccanus, si ca nu se cunoaste ce vertebre cervicale reprezinta exemplarele de Spinosaurus maroccanus. Prin urmare, desi unii au retinut aceasta specie ca fiind valabila fara a comenta suplimentar, cei mai multi cercetatori considera Spinosaurus maroccanus ca si „nomen dubiumor”- denumire ambigua, si ca un sinonim al Spinosaurus aegyptiacus.

Specimene

Sase exemplare partiale principale de Spinozaur au fost descrise.

Paleoecologia - Studiul mediului

Mediul locuit de Spinozaur este doar partial inteles si acopera o mare parte din ceea ce este acum nordul Africii. Un studiu din 1996 despre fosile marocane a concluzionat ca, Spinozaurul, Carcharodontosaurus si Deltadromeus au avut o intindere teritoriala vasta de-a lungul Africii de Nord in timpul Cretacicului tarziu (Cenomanian). Spinozaurii care au trait in ceea ce este acum Egiptul s-ar fi putut adapta conditiilor de tarm mareeic si ale canalelor, traind in padurile de mangrove alaturi de pradatori dinozaurieni la fel de mari ca Bahariazaurul (care poate fi sinonim cu Deltadromeus), Carcharodontozaurul - titanozaurul sauropod Paralititan, Aegyptozaurul si Stomatosuchus - crocodilianul lung de 10 metri.

Paleobiologia – Studiul fosilelor

Functia aripii dorsale sau a cocoasei

Functia aripii dorsale sau a cocoasei dinozaurului este incerta; oamenii de stiinta au propus mai multe ipoteze, inclusiv aceea de regulator de caldura, dar si de afisare si intimidare. Pentru ca o astfel de trasatura proeminenta plasata pe spate ar putea sa para chiar mai mare decat era, intimidand celelalte animale.

Structura ar fi putut fi folosita pentru termoreglare. Daca structura ar fi continut numeroase vase de sange, animalul ar fi putut utiliza suprafata mare a crestei dorsale pentru a absorbi caldura. Acest lucru ar insemna ca animalul ar fi fost cel mult partial „cu sange cald” si a locuit in climate in care temperaturile pe timp de noapte erau reci sau scazute. Se crede ca Spinozaurul si Ouranozaurul au trait in sau la marginea unei versiuni timpurii a desertului Sahara, care ar putea explica acest lucru. Este de asemenea posibil ca structura sa fi fost utilizata pentru a radia caldura in exces din organism, mai degraba decat sa o colecteze. Animalele mari, ca urmare a raportului relativ mic al suprafetei corpului in comparatie cu volumul total (principiul lui Haldane), se confrunta cu probleme mult mai mari legate de disiparea caldurii in exces la temperaturi mari, decat de castigarea caldurii la temperaturi mai mici. Aripile dorsale ale dinozaurilor de dimensiuni mari adaugau in mod considerabil la suprafata acoperita de piele a trupurilor lor, cu o crestere a volumului minima. Mai mult decat atat, in cazul in care „aripa” era intoarsa de la soare sau pozitionata la un unghi de 90 de grade catre un vant rece, animalul s-ar fi racorit singur destul de eficient in climatul cald al Africii perioadei cretacice. Cu toate acestea, Bailey (1997) a fost de parere ca o aripa dorsala ar fi putut absorbi mai multa caldura decat radia. Bailey a propus in schimb teoria ca Spinozaurul si alti dinozauri cu tepi neuronali lungi aveau cocoasele dorsale din grasime folosite pentru stocarea energiei, pentru izolatie si protectie impotriva caldurii.

Stucturile elaborate ale corpurilor numeroaselor animale ale zilelor noastre, de obicei, servesc scopului de a atrage membri de sex opus in timpul imperecherii. Este foarte posibil ca crestele dorsale sau cocoasele acestor dinozauri sa fie utilizate in vederea curtarii partenerului, intr-un mod similar cu coada unui paun. Stromer a speculat faptul ca masculii si femelele ar fi putut fi diferiti in dimensiunea coloanei vertebrale neuronale.

Concluzionand, este foarte posibil ca aripa dorsala sau cocoasa sa fi combinat aceste functii, care actionau in mod normal ca un regulator de caldura, devenind in acelasi timp un ajutor in curtarea partenerului in timpul sezonului de imperechere, fiind utilizata pentru a se raci si in anumite ocazii, transformandu-se intr-un dispozitiv de intimidare atunci cand animalul se simtea amenintat.

Postura

Desi in mod traditional a fost descris ca fiind biped, a fost sugerat de la mijlocul anilor 1970, ca Spinozaurul era cel putin un patruped ocazional. Acest lucru a fost sustinut de descoperirea Baryonyxului, o ruda de-a Spinozaurului cu bratele robuste. Din cauza masei cocoasei dorsale ipotetice a Spinozaurului, Bailey (1997) era deschis posibilitatii unei posturi quadrupedala, ceea ce a condus la restaurari noi ca atare (in pozitie patrupeda). Ipoteza ca Spinosaurus ar fi avut un mers tipic patruped a cazut in dizgratie, desi spinozaurizii s-ar fi putut ghemui intr-o postura patrupeda. Teropozii, inclusiv spinozaurizii, nu isi puteau prona mainile (roti antebratul astfel incat palma sa fie indreptata catre sol), insa o pozitie de odihna pe o parte a mainii era posibila, lucru aratat de urmele fosilizate ale unui teropod al Jurasicului timpuriu.

Hranirea

Este neclar daca Spinozaurul a fost in primul rand un animal de prada terestru sau unul piscivor, lucru indicat de forma falcilor sale alungite, dinti conici si narile ridicate. Ipoteza ca spinozaurii ar fi fost mancatori de peste specializati a mai fost sugerata de catre AJ Charig si Milner AC pentru Baryonyx. Acestia se bazeaza pe similitudinea anatomica cu crocodilienii si pe prezenta unor solzi de peste atacati de acid digestiv gasiti in cutia toracica a unui specimen de proba. Pesti mari sunt cunoscuti din fauna ce contine si alti spinozaurizi, incluzand Mawsonia, la mijlocul Cretacicului in nordul Africii si Brazilia. Singurele dovezi directe privind dieta spinozaurilor provin de la organismele inrudite din Europa sau America de Sud. Baryonyx a fost gasit atat cu solzi de peste, cat si cu oase de la Iguanodoni juvenili in stomac, in timp ce un dinte incorporat intr-un os de pterozaur din America de Sud sugereaza faptul ca spinozaurii se hraneau ocazional cu acesti archozauri zburatori. Cel mai probabil Spinozaurul ar fi putut fi un pradator generalizat si oportunist, eventual, un echivalent Cretacic al marilor ursi grizzly, avand o  predispozitie catre pescuit, desi, fara indoiala, se hranea si cu starvuri si cu multe tipuri de prada de medii sau mici dimensiuni.

In 2009, Dal Sasso si altii au speculat ca Spinozaurul avea receptori de presiune in interiorul craniului care ii permitea sa-si tina botul la suprafata apei pentru a detecta prada fara sa o vada.

O analiza izotopica realizata in 2010 de catre Romain Amiot si colegii sai au descoperit ca proportia de izotopi de oxigen ai dintilor de spinozaurizi, inclusiv ai dintilor de Spinozaur, indica un stil de viata semiacvatic. Autorii au concluzionat faptul ca Spinozaurul comuta intre habitatul terestru si cel acvatic concurand pentru hrana cu crocodilienii mari si respectiv alti mari teropozi.

In cultura populara

Spinozaurul aparut cu precadere in filmul Jurassic Park III din 2001. Paleontologul consultant al filmului John R. Horner a fost citat ca afirmand: "Daca bazam factorul de ferocitate al animalului pe lungimea corpului acestuia, nu exista nimic ce a trait vreodata pe aceasta planeta, care ar putea egala aceasta creatura [Spinozaurul]. De asemenea, ipoteza mea este ca T-rex era de fapt mai degraba un animal care se hraneste cu hoituri decat un pradator, Spinozaurul fiind cu adevarat un animal de prada. "In film, Spinozaurul a fost portretizat ca fiind mai mare si mai puternic decat Tiranozaurul: intr-o scena reprezentand o lupta intre cele doi pradatori readusi la viata, Spinozaurul iese invingator rupand gatul Tyrannozaurului. In realitate, o astfel de lupta nu ar fi putut avea loc in timpul vietii acestor specii, deoarece Spinozaurul si Tyrannozaurul au trait la mii de kilometri distanta (de exemplu, ceea ce este acum Africa vs. ceea ce este acum America de Nord), precum si la milioane de ani distanta (de exemplu, perioada de la Albian la Cenomanian vs. perioada Maastrichtianului). Argumentatia filmului presupune recrearea lor simultana intr-o locatie unica. Spinozaurul a fost, de asemenea, prezent si in articole suvenir inspirate de filmele Jurassic Park, incluzand action figures si jocuri video.

Spinozaurul a fost mult timp descris in carti celebre despre dinozauri, desi numai recent exista suficiente informatii despre spinozaurizi pentru o descriere precisa. Dupa o influenta reconstructie a scheletului realizata in 1955 de Lapparent si Lavocat bazata pe o diagrama desenata in 1936 de Stromer, acesta a fost reprezentat ca si un teropod in pozitie generalizata verticala, cu craniul asemanator cu cel al altor teropozi mari si aripa dorsala pe spate, avand chiar si maini prevazute cu patru degetele.