Alozaurul este un tip de dinozaur teropod mare care a trait acum 155-150 de milioane de ani, in Jurasicul tarziu - Kimmeridgian spre Tithonian timpuriu. Numele “alozaur” inseamna "soparla diferita" fiind derivat din grecestii αλλος/allos ("diferit, altul") si σαυρος/sauros ("soparla"). Primele ramasite care pot fi atribuite cu certitudine acestui gen au fost descrise in 1877 de Othniel Charles Marsh. Ca unul din primii bine-cunoscuti dinozauri teropozi, a atras demult atentia chiar si celor din afara cercurilor paleontologice si a fost printre cei mai bine reprezentati in mai multe filme si documentare.

Alozaurul a fost un pradator biped mare cu craniul masiv dotat cu zeci de dinti mari si ascutiti. Lungimea sa medie era de 8,5 metri, desi fragmente de ramasite indica faptul ca putea ajunge pana la peste 12 metri. Fata de membrele sale din spate, masive si puternice, membrele din fata, cu cate trei degete, erau mult mai mici, iar corpul era tinut in echilibru de o coada foarte lunga si grea. Este clasificat ca allosaurid, unul din tipurile de carnosaur (dinozaur teropod carnivor). Cea mai mare parte a ramasitelor de alosauri provin din formatiunea Morrison din America de Nord, cu materiale cunoscute si din Portugalia si posibil din Tanzania. A fost cunoscut ca “antrodemus “pana dupa jumatatea secolului XX, dar studiul numeroaselor materiale din Cariera de dinozauri de la Cleveland Lloyd a readus numele “alozaur” inapoi in prim-plan si l-a atestat ca pe unul dintre cele mai cunoscute specii de dinozauri. (Formatiunea Morrison este o sectiune distincta a pietrei sedimentare din Jurasicul Tarziu, care este localizata in vestul Statelor Unite, zona cea mai fertila ca sursa de fosile de dinozaur din America de Nord)

Ca cel mai numeros pradator mare din formatiunea Morrison, alozaurul era in varful lantului trofic, vanand probabil specii contemporane cu el, atat dinozauri ierbivori, cat probabil chiar si alti pradatori (ex. ceratozaur). Prada potentiala includea ornitopozi, stegozaurizi si sauropozi. Este posibil ca alozaurul sa fi atacat si prazi mai mari prin ambuscada, folosindu-si maxilarul superior ca o secure. O parte a societatii paleontologilor au interpretat alozaurul ca avand un comportament social coopertant, vanand in grupuri, in timp ce altii cred ca indivizii de Alozaur erau agresivi unul cu celalalt. Alozaurul era un teropod de talie mare tipic, cu un craniu masiv si gat scurt, coada lunga si membre superioare reduse ca dimensiuni. Alozaurul fragil, cea mai cunoscuta specie, avea o lungime medie de 8,5 metri, cel mai mare specimen de alozaur recunoscut fiind estimat la 9,7 metri si o greutate estimata la 2,3 tone. In monografia sa despre alozauri din 1976, James Madsen a mentionat o gama de dimensiuni de oase pe care le interpreta ca aratand o lungime maxima de 12 pana la 13 metri. Ca si la dinozauri in general, estimarile cu privire la greutate sunt supuse dezbaterii si din 1980 au variat de la 1500 kg, 1000 pana la 4000 kg si 1010 kg pentru greutatea medie la adulti (nu cea maxima).

John Foster, un specialist in formatiunea Morrison, sugereaza ca 1000 kg este o greutate rezonabila pentru un adult mare din specia A. fragilis, dar ca 700 kg este o estimare mai apropiata pentru indivizi reprezentati de oasele coxale de dimensiuni medii pe care acesta le-a masurat. Folosind specimenul subadult poreclit "Big Al" (Marele Al), cercetatorii folosind modelarea computerizata au ajuns la cea mai buna estimare de 1500 kg pentru acest individ, dar variind parametri au gasit o raza pornind de la 1400 kg pana la aproximativ 2000 kg.  

Scheletul postcranian

Alozaurul avea noua vertebre la gat, 14 la spate si 5 in zona sacrala care sustineau soldurile. Numarul vertebrelor din coada este necunoscut si varia in functie de dimensiunile individului. James Madsen a estimat numarul acestora la 50, in timp ce Gregory S. Paul considera acest numar ca fiind prea mare si sugera 45 sau mai putin. Existau spatii goale in vertebrele din zona gatului si din partea superioara a spatelui. Asemenea spatii, pe care le gasim si la teropozii moderni (mai precis la pasari), sunt interpretate ca sustinand saci folositi la respiratie. Cutia toracita era incapatoare, conferind speciei un piept bombat, comparativ cu teropozii mai putin dezvoltati ca ceratozaurii.

Osul iliac, cel mai important din zona soldului, era masiv, iar osul pubian avea o proeminenta care ar fi putut fi folosita atat pentru sustinerea muschilor, cat si ca o modalitate de sprijinire a corpului pe pamant. Madsen nota ca in aproximativ jumatate din indivizii de la cariera de dinozauri Cleveland Lloyd, independent de marime, oasele pubiene nu erau unite la capetele picioarelor. El a sugerat ca aceasta ar fi o caracteristica legata de sex, cu femele care au aceste oase dezlipite pentru a face depusul oualelor mai simplu.

Membrele superioare ale alozaurului erau scurte comparativ cu cele inferioare (doar aprox. 35% din lungimea membrelor inferioare la adulti) si aveau cate trei degete per membru, terminate in gheare mari, puternic curbate si ascutite. Bratele erau puternice si antebratul era putin mai scurt decat partea superioara a membrului (1:1.2 raportul humerus/cubitus). Din cele trei degete, cel situat la interior (degetul mare) avea cea mai mare dimensiune si era plasat divergent fata de celelalte. Picioarele nu erau la fel de lungi sau potrivite pentru viteza  ca cele ale tiranozaurului si ghearele de la picioare erau mai putin dezvoltate  fata de cele ale teropozilor timpurii semanand mai degraba cu copite. Fiecare picior avea cate trei degete care tineau greutatea si o gheara interioara, despre care Madsen sugereaza ca ar fi putut fi folosita pentru apucarea puilor. Exista si ceea ce a fost interpretata ca o ramasita, sub forma unei aschii, din al cincilea metatarsian, probabil folosita ca o parghie intre picior si tendonul lui Ahile.

Descoperire si istorie

Descoperiri initiale si cercetarea

Descoperirea si inceputurile studiului alozaurului sunt complicate  de multitudinea de nume vehiculate in timpul Razboaielor de Oase din secolul al XIX-lea. Prima fosila descrisa in aceasta istorie a fost un os obtinut la mana a doua de Ferdinand Vandiveer Hayden in 1869. Provenea din Middle Park, langa Granby, Colorado, cel mai probabil din pietre de la Formatiunea Morrison. Localnicii au identificat aceste oase ca fiind copite de cal pietrificate. Hayden i-a trimis specimentul sau lui Joseph Leidy, care l-a identificat ca jumatate dintr-o vertebra de coada si l-a atribuit provizoriu genului de dinozaur european Poekilopleuron ca Poicilopleuron [sic] valens. Mai tarziu s-a decis ca acesta merita genul sau propriu,” antrodemus”.

Alozaurul in sine este bazat pe YPM 1930, o mica colectie de fragmente de oase incluzand parti din trei vertebre, un fragment de coasta, un dinte, un os de deget de la picior si, util pentru discutii ulterioare, o portiune dintr-un humerus drept. Othniel Charles Marsh a botezat aceste ramasite cu numele formal Allosaurus fragilis in 1877. “Alozaur” vinde de la grecescul allos/αλλος, insemnand "ciudat" or "diferit" si grecescul sauros/σαυρος, insemnand "reptila". A fost numit “reptila diferita” pentru ca vertebrele sale erau diferite de cele ale celorlalti dinozauri cunoscuti la momentul descoperirii sale. Epitetul de specie “fragilis” inseamna “fragil” in latina si se refera la trasaturile de reducere a greutatii din vertebre. Oasele au fost colectate din Formatiunea Morrison din Garden Park, la nord de Cañon City.

La Garden Park in 1883, M. P. Felch a gasit un alozaur aproape complet si cateva schelete partiale. In plus, unul din colectorii lui Cope, H. F. Hubbell, a gasit un specimen in zona Como Bluff din Wyoming in 1879, dar se pare ca nu a mentionat faptul ca era complet, motiv pentru care Cope nu l-a despachetat niciodata. La despachetare in 1903 (ani dupa moartea lui Cope), s-a descoperit ca era unul dintre cele mai complete specimene de teropozi cunoscute pana atunci, iar in 1908 scheletul, acum catalogat AMNH 5753, a fost expus publicului larg.

Multitudinea de nume vehiculate la inceputuri a complicat cercetarile ulterioare, cu descrierile sumare date de Marsh si Cope. Chiar si la acel moment, autori precum Samuel Wendell Williston sugerau ca s-au inventat prea multe nume. De exemplu, Williston a scos in evidenta in 1901 faptul ca Marsh nu a putut niciodata sa faca o distinctie clara intre alozaur si creozaur. Cea mai puternica incercare timpurie de a rezolva situatia confuzanta a fost facuta de Charles W. Gilmore in 1920. El a ajuns la concluzia ca vertebra de coada poreclita Antrodemus de Leidy nu se putea distinge de cea a alozaurului si astfel “Antrodemus “ar trebui sa fie numele preferat avand in vedere ca numele cele mai vechi au prioritate. “Antrodemus” a devenit numele acceptat pentru acest gen pentru mai mult de 50 de ani, pana cand James Madsen a publicat cercetari despre specimenele de la Cleveland-Lloyd si a ajuns la concluzia ca “alozaur” ar trebui folosit pentru ca “antrodemus” era bazat pe materiale cu putine, daca nu nicio trasatura de diagnostic sau localizare.